Cap. 32

„Trezeste-te si straluceste, pustoaico.” Tata m-a zguduit din pasnicul meu, somn fara vise. „Trebuie sa te pregatesti pentru scoala.”

M-am intors pe stomac, ingropandu-mi capul sub perna si impachetand patura in jurul meu asa ca eram intr-un cocon strans.

„Ana. Sus. Acum.”

„Ugh! Bine, bine. Sunt sus, tata.” Am gemut.

„Chelsea, tu, de asemenea.” El se referea la corpul de langa mine.

„Este prea devreme!” Se plangea ea.

„Sunt de acord.” Am adaugat, tragand plapuma peste fata mea.

„Fetelor!” Vocea lui era clara si am oftat dramatic.

„Bine.” M-am ridicat din pat si am mers spre sifonier pentru a alege o tinuta pentru mine si pentru Chelsea.

Am ajuns acasa extrem de tarziu-2:15 AM sa fiu mai exacta- din cauza intarzierii cauzata de ploaie. Chelsea parea racita in timpul drumului acasa cu masina asa ca parintii mei au sugerat ca ea sa ramana la noi.

Dupa ce m-am schimbat in uniforma ma si mi-am domesticit parul salbatic, am mers jos pentru micul dejun, obosita si cu ochi incetosati.

„Ti-e foame?” A intrebat mama dulce- lipsa de somn, evident, nu ii descuraja starea de spirit.

„Nu, nu mi-e foame. Cand plecam?” Am intrebat, nerabdatoare.

„Cinci minute. Il asteptam pe Bryce.”

****

Vremea de afara era intunecata, sumbra si deprimanta- o reflectare directa a starii mele. Suferinta mea atingea proportii epidemice. Au trecut cel putin 24 de ore de cand am plecat din Washington si imi lipsea Moe teribil.

Drumul cu masina la scoala a fost linistit. Fratii mei si Chelsea au motait de cateva ori pe drum. Eram cu siguranta nu prea incantata ca voi petrece urmatoarele opt ore stand in clasa dupa ce am petrecut opt ore in avioane si aeroporturi.

Mama a parcat in locul nostru obisnuit si noi toti am iesit, pe jumatate treji, din masina.

„Sa aveti o zi buna la scoala, baieti. Ne vedem la pranz.” A zis mama vesela. „Haideti, fetelor. Puteti recupera somnul in seara asta. E timpul sa va treziti si sa luati note bune!”

„Esti asa de mama, mama.” Am spus sarcastica.

„Ana, incearca sa-ti ridici moralul, vrei?” S-a rugat ea.

„Voi incerca. Dar eu cu siguranta nu fac nici o promisiune.”

*********

Scoala nu a fost asa de rea pe cat am crezut ca va fi.

A fost mult mai rau.

Ziua parea ca abia trece- ca si cum timpul  in sine ma necajea fara mila. I-am dat mesaj lui Moe in speranta ca daca era in masura sa raspunda, mi-ar ridica moralul

‘Treaz deja? Stiu ca e devreme pentru tine. Imi lipsesti.:( ‘

Am inchis telefonul chiar inainte ca Dl Markson sa treaca pe langa locul meu, oprindu-se pentru a vorbi.

„Buna ziua, Ana. te rog sa vii sa ma vezi dupa ora ca sa pot sa iti dau lectiile la care ai lipsit. De asemenea, ai un referat de facut pentru saptamana viitoare cu privire la diferitele etape ale mitozei.”

„Oh, Goody.” Mama m-a impuscat cu o privire de avertizare la remarca mea.

„Ce a fost asta?” A intrebat el. Dl Markson trebuie sa fie de cel putin 80 de ani- slava Domnului ca nu aude prea bine.

„Oh, nimic. Imi cer scuze. Voi veni la dumneavoastra dupa ora , nici o problema domnule.” Dl Markson se plimba incet printre randuri verificand notele tuturor. Ale mele erau complete in zece minute dupa ce au fost atribuite. Am privit afara pe fereastra prafuita pana cand telefonul meu vibra in buzunarul meu. Corpul meu tremura cu emotie stiind ca asta era probabil Moe raspunzandu-mi la mesaj.

‘ Nu chiar. Si tu imi lipsesti, de asemenea. Cum e scoala? Asigura-te ca ai grija de situatia ta cu baiatul acela, acolo, da?:) ‘

„Ugh.” Am murmurat pentru mine. Nick. Nu m-am mai gandit la el de sambata dimineata. Asta m-a facut sa imi fie frica de clopotelul de pranz stiind ca va trebui sa ii frang inima.

****

Eu insumi m-am tarat prin culoarul de acces spre cantina, pantofii mei pareau sa fie umpluti cu ciment.

„Ana!” Chelsea striga dupa mine peste masa de fete de pe holul ingust. „Hei!”

„Hei, Chels.” Am incercat sa sun mai fericita ca de dimineata.

„Inca intr-o stare proasta, huh?”

„Asa de vizibil?  Sunt doar obosita.” Am mintit.

„Iti lipseste Moe. Nu trebuie sa ascunzi asta de mine, Ana.” Si-a pus bratul pe umerii mei.

„Da. Ma simt…mizerabi. Imi doresc ca el sa fie aici.” Am recunoscut.

I”mi pare rau, draga. Ar trebui cu siguranta sa mananci. S-ar putea sa te faca sa te simti mai bine. Zaharul intotdeauna ma ajuta!” Chelsea era probabil ce mai dulce persoana de pe planeta.

„Nimic- nici macar starea mea proasta de spirit- ar putea-o aduce jos.”

„Mi-e foame.” M-am oprit la intrarea in cantina si m-am ascuns dupa usa, scanand camera. „Il vezi pe Nick la masa noastra?”

Chelsea s-a uitat in jur, zambetul ei repede s-a transformat in incruntare. „Da. El este cu mama ta si cu Bryce. Hmm, ma intreb unde e Aiden?”

„Oh, Doamne. Nu vreau sa ma duc acolo.”

„Trebuie sa ii anunti noutatile, mai devreme sau mai tarziu. Haide, fato, poti sa o faci.” Ea m-a tarat de mana prin multime. Mi-am scos telefonul din buzunar si i-am trimis un mesaj lui Moe.

‘Voi avea grija de aceasta situatie chiar acum. Ureaza-mi noroc.:( ‘

Nick zambi la noi in timp ce ne apropiam de masa noastra. „Hei, Ana! Chelsea! Bine sa va vad inapoi la scoala.”

Am incuviintat din cap, incapabila sa formez un cuvant.

„Buna, Nick.” Chelsea a raspuns, asezandu-se intre Bryce si mama.

„Umm, hei, Ana, pot sa vorbesc cu tine un minut?” A intrebat Nick.

M-am uitat la Chelsea- ea a ridicat din umeri si a mimat pe buze „noroc”. La naiba. „Sigur, Nick.” Ne-am asezat la o masa libera cateva randuri mai incolo.

„Despre vinerea trecuta….imi pare rau daca ai dat  de necaz.”

„Este in regula. Nu iti face griji pentru asta.” Ma jucam nervoasa cu bratara mea rotind-o in jurul incheieturii mele si lovind lupul de argint.

„Deci, nu ai dat de necazuri?”

„Nu. Nu char.”  Nu m-am putut uita la el cand i-am raspuns.

„Okay, bine. Si, umm,  am auzit despre bunica ta. Imi pare rau sa aud ca a murit.”

„Oh, mersi. A fost destul de trist trebuind sa ma intorc inapoi acasa pentru motivul asta.”

„Pun pariu.”  A ezitat inainte sa continue. „Deci, hei, nu stiu daca ai auzit inca, dar balul vine in curand.”

Uh-oh, am gandit pentru mine. Aici vine- asta va fi partea in care va trebui sa ii rup inima. Oh, Doamne, de ce trebuie sa fiu eu?

„Si ma intrebam daca vrei sa vii cu mine?”

„Nick,” am inspirat adanc.  „Sunt flatata cu adevarat ca m-ai intrebat, dar mi-e teama ca nu pot veni cu tine. Sunt cam… ma vad cu cineva.” Gata, am spus-o.  Nu a fost asa de rau- cred. Exceptie facand privirea care ii se raspandea pe fata.

„Serios? Credeam ca nu ai prieten.” Durerea din ochii lui era vizibila. Ma simteam teribil mintindu-l asa cum am facut-o. El era asa de dulce si bun- cauta- dar nu era nici un alt tip pentru mine inafara de Moe.

„Ei bine, nu am avut pana in acest weekend.”

„El ti-a dat bratara cu care te joci, nu-i asa?”  El s-a uitat jos la inchietura mea, uitandu-se la noul meu accesoriu favorit.

„Da. Asta doar s-a intamplat. Imi pare foarte foarte rau.” Chiar imi parea. Nick era un tip foarte frumos. Sunt pozitiva ca exista multe fete in scoala noastra  care ar muri pentru a avea o sansa cu el.

„Ei bine, nu credeam ca as avea o sansa cu tine, oricum.  Dar multumesc ca ai fost sincera cu mine.” Capul lui forma un unghi scazut.

„Doar din curiozitate…dar de ce crezi asta?”

U”m, ei bine…vreau sa spun, tu esti mult peste nivelul meu.” Mi-am inclinat capul usor nedumerita de declaratia lui. „Haide…esti absolut superba si din cate stiu, esti o tipa cool.”

Am rosit cu furie la complimentul sau, incapabila sa raspund. Ce ar spune una intr-o situatie ca asta? Mi-am ravasit creierul pentru raspunsul corect si ma puteam gandi decat la ceva ce am vazut la zecile de emisiuni Tv, din nou si din nou. „Sper ca vom ramane prieteni in continuare.”

„Prieteni. Da, putem fi prieteni.” El arata dezamagit, putin trist chiar. El s-a ridicat din scaunul sau si pleca, apoi mergand spre masa noastra lasandu-ma stand singura, fiind privita de grupul lui Annika si Alex.  Ele s-au ghemuit strans impreuna, soptind Dumnezeu stie ce una celuilalte si uitandu-se inapoi la mine apoi la Nick.

Chelsea se aseza in scaunul de langa mine, impingand tava ei de mancare. „Mananca. Iti spun, asta te va face sa te simti mai bine.”

Am muscat jumatate din sandwich-ul ei, distrugandu-l in trei inghitituri si inghitindu-l cu gura plina de sifon cu zahar. „Mersi, Chels.”

„Oricand.”

****

Daca nu era ora de Orchestra, as fi putut spune ca asta a fost cea mai rea zi din viata mea. M-am pierdut in muzica, concentrandu-ma pe altceva in afara de Moe. Chelsea si eu ne-am inscris la concursul ed talente de toamna dupa scoala.

„Hei, stii unde a fost Aiden la pranz, azi?” Am intrebat.

„Oh, da, el dadea o lucrare la chimie. Sau era la Pre-Calcule? Nu stiu. Era una din doua. Oh! Mergem la dans! Sunt asa de emotionanta! Ai de gand sa mergi nu?”

Gandul la dans mi-a facut inima sa se stranga. Mi-ar fi placut sa merg dar fata Moe ar fi o noapte risipitoare. „Probabil nu. Nu vreau sa merg cu nimeni de aici.”

„Poate Moe ar veni aici pentru asta? Sunt sigura ca parintii tai l-ar chema aici daca ai intreba.”

„Da, poate.” Am spus, cu jumatate de gura, mergand spre parcare. „Semestrul lui este in sesiune si nu stiu daca poate sa vina.”

„Vrei sa vii si sa alegem niste muzica pentru spectacolul de talente?”

„Sigur. Va fi sora ta acasa? Ea se holba la mine la pranz astazi.”

„Probabil.” Si-a dat ochii peste cap. „Dar ar trebui sa vii oricum.”

„Ii voi cere mamai sa ne duca la tine. Sunt sigura ca nu s-ar supara Aiden sa vina sa ma ia in seara asta.”

„Asta este o idee minunata.  Vreau sa il intalneasca pe tata. El trebuie sa fie acasa de acum. El a spus ca va fi plecat pentru inca cateva zile.”

Noi am intrat in masina si ne-am pus centurile. „Hei, mama, pot merge la Chelsea? Vom alege niste muzica pentru spectacolul de talente.”

„Sigur, draga.” A iesit din parcare si a intors spre cartierul Chelseei.

„Deni, poti sa o iei pe Ana in seara asta? Si…vreau sa il intalnesti pe tata.”

„Tatal tau?” Aiden s-a inecat cu sucul sau.

„Speriat, frate?”  Bryce rase de el.

„Nu. Nu, de ce as fi speriat? Eu? Nu. Nu, deloc.” S-a balbait.

„Nu fi nervos, draga.  Sunt sigura ca vei face impresie buna. Atata timp cat iti amintesti de maniere, bineinteles.” Mama a intervenit.

„Uh, da, la cat vrei sa fiu acolo?” A intrebat Aiden.

„Sapte?” A sugerat Chelsea.

Aiden incuviinta nervos. „Sapte. Corect. Okay, voi fi acolo.”