Cap. 24

Cap 24

Dupa o saptamana in care am fost obligata sa fiu pasager, ma simteam bine conducand propria masina. Imi iubesc Mini-ul meu, si sunt sigura ca daca ar fi putut, ar fi spus ca si el mi-a dus lipsa mie.

„Stanga la urmatoarea strada.” Chelsea a indreptat atentia mea spre curtea Madison. „ La sfarsit acolo. Asta este casa mea.” Am tras pe stanga si am parcat. In intuneric puteam vedea ca era frumoasa, caramida coloniala cu o usa albastra si ulmi inalti in curtea din fata. Toate luminile din casa erau aprinse.  „Nu vad masina lui Alex asa ca ar trebui sa fie ok!”

Mi-am descheiat bluza, ”Arat bine? Sunt prea imbracata?  Nu am mai fost niciodata pana acum intr-o casa umana pentru o cina – sau pentru oricare alt motiv.”  M-am uitat in jos la ploverul meu si la blugii inchisi.

„Ana, arati superb, asa ca opreste-te si sa mergem inauntru! Mi-e foame!” Chelsea a iesit din masina, si eu am facut la fel.

Cu cat ma apropiam mai mult de casa cu atat imi dadeam seama cat de mare este. Avea o aripa care se intindea spre partea stanga si o camera de oaspeti care era vizibila de pe strada. Tatal ei trebuie sa fie un om de succes pentru un om de a avea o asemenea casa. „Locul asta este urias!”

„Ei bine, nu este nici pe aproape la fel de mare ca a ta, dar, da, cred ca este destul de mare.” Ea era modesta. „Oops. Se pare ca mi-am uitat cheile.” Ea rosi usor si batu.

Un om batran a deschis usa. „Buna seara, Chuck.” Ea l-a salutat voiniceste.

Am fost stupefiata si complet pe langa mine. M-am aplecat mai aproape- in asa fel incat sa ma auda numai ea.  „Vorbesti cu tatal tau dupa primul sau nume?”

„Oh, ha. Nu, Chuck nu este tatal meu. El este majordomul nostru. Are grija de casa si ma conduce la scoala cand tata este plecat.” A soptit ea.

„Oh, greseala mea. Trebuia sa ma fi gandit.” Am ras jenata.

„Domnisoara Chelsea, tatal dumneavoastra este in biroul sau. Pot sa va iau hainele?” A intrebat foarte politicos.

„Nu, multumesc. E cam frig in noaptea asta.” A raspuns ea.

„Nu, eu sunt bine, de asemenea. Multumesc.” Rose mi-a amintit inainte sa plecam, sa fiu pe comportamentul meu cel mai bun si sa fiu cat mai politicoasa cu putinta.

„Haide, Ana, sa iti arat casa inainte sa il vezi pe tata.”

****

Am urmat-o pe Chelsea prin diferite camere ale casei. Ei au un teatru si o sala de divertisment care l-ar face pe Emmett gelos. „Asta este camera mea.” Ea a deschis usa si a aprins lumina.

Era placut- si roz. Totul era roz- si foarte fetiscan. Din fericire nu era Pepto Bismol roz sau altceva asemanator, batator la ochi.  Era subtil, moale si destul de chic. Esme ar iubi asta- si in special Alice. Ea iubeste rozul. Partea mea favorita din camera ei- precum si partea care era cea mai importanta- era peretele cu imagini. Un perete intreg era plin cu pozele ei din copilarie, cu familia ei si cu prietenii ei. Am trecut peste mii de poze- cu chinuri usoare de gelozie in stomacul meu.  Se pare ca ea a avut o viata minunata.  Asa de multi prieteni, asa de multe experiente. Experiente care – din cauza circumstantelor mele super naturale- nu mi-au fost niciodata permise.

„Hei, esti bine?” Mana Chelseei se odihnea usor pe umarul meu.

„Oh, nu. Imi cer scuze. Sunt bine. Doar ma uitam la pozele astea. Ai avut o viata minunata.”

„Da. Am fost binecuvantata.” A zambit.  Cel mai bun lucru la Chelsea era perspectiva ei pozitiva asupra vietii. Ea nu are niciodata un gand negativ sau un lucru rau de spus despre oricine- cu exceptia Annikai si a surorii ei, desigur. „Haide, biroul tatei  este jos pe hol.”

****

Biroul tatalui Chelseei paleste in comparatie cu cel al bunicului si al lui Carlisle. Totusi era destul de impresionant. Era slab decorat- cateva poze erau imprastiate pe birou, carti de drept si de afaceri erau puse pe rafturi.  Tatal ei era asezat la biroul sau de lemn de cirese, vorbind la telefon in italiana- pe care  am inteles-o cu usurinta. El a ridicat un deget, semnalizandu-ne sa asteptam un moment.  M-am uitat la pozele in rame aurii si am gasit una care se remarca cel mai mult.

Incet, am intrebat-o pe Chelsea. „Aceasta este mama ta?”

„Da. Asta e ea.”

Ea era o copie perfecta a mamei ei. Ea are ochii ei si  in special zambetul ei. „Ea este frumoasa, Chels.”

„Da, a fost nu-I asa?” Un indiciu de tristete atarna de cuvintele ei. Am decis ca era cel mai bine sa schimb subiectul, doar in cazul in care se simtea inconfortabil sa vorbeasca despre mama sa.

„Casa voastra este foarte frumoasa. Iti multumesc ca m-ai invitat la cina.”

„Nici o problema. Esti binevenita aici oricand! Mai ales la cat de ospitalitari au fost membrii familiei tale cu mine. Oh, hey, tata nu stie ca am prieten asa ca sa nu mentionezi despre asta inca. Trebuie sa gasesc o cale de a-I da noile vesti usor- nu ca i-ar pasa prea mult, dar oricum.” A fortat un ras fals- Chelsea era usor de citit. As putea spune ca era intristata de relatia aproape non- existenta cu tatal sau. M-a facut sa apreciez relatia pe care o am cu ai mei mai mult. Chiar imi lipsesc parintii mei.

Pasii lui erau foarte silentiosi, dar l-am auzit apropriindu-se oricum si m-am intors brusc sa ma confrunt cu tatal ei.  Aproape s-a prabusit in mine.

„Imi pare rau pentru asta.” S-a scuzat, „nu am crezut ca o sa te intorci asa de repede.”

„Buna, tata.” Chelsea a zambit pe jumatate. Ea i-a dat o imbratisare rapida, incomoda. „Unde este Alex?”

„Nu am auzit de sora ta de ieri dupa-amiaza. Din cate mi-a spus Chuck, s-a dus sus in camera ei, si-a facut bagajul si a plecat. Ea este probabil la casa acelei fete…cum o cheama?” Si-a frecat barbia, „Annika?”

„Cine ar fi crezut !?” Si-a ridicat spranceana stanga.

Am stat intr-un cerc strans. „Deci, tu trebuie sa fi Ana. Am auzit totul despre tine de la email-urile Chelseei.  Sunt Nathan. Incantat de cunostinta.”

„Ma bucur sa va cunosc, domnule Woodrow.” Am dat mana cu el.

„Te rog, spune-mi Nathan. Doar asociatii mei imi spun Dl Woodrow.  Acasa sunt Nathan.  Doar Nathan.” Este amuzant- putrarea sa si vocea sa imi amintesc de bunicul Charlie. „Va este foame, fetelor? Chuck a facut ceva. Ce, nu am nici o idee, dar cred ca se raceste.”

Am mers spre sufragerie si ne-am luat locurile.  De la praful de pe scaune, as putea spune ca cinele in familie nu erau prea dese in casa Woodrow.  Chuck a scos cina- paste si pui. Bine, m-am gandit eu, fara legume. Nu as fi vrut sa fiu nepoliticoasa lasand o farfurie de legume neapetisante. In stanga mea, Chelsea a inceput sa rada neasteptat.

„Ce e asa de amuzat, Chelsea?”  A intrebat tatal ei curios.

„Oh, imi pare rau. Nu-I nimic. Imi aminteam ceva de la cina de de ieri… la casa Anei. Scuze.” Trebuie sa se fi gandit la acidentul cu Ziti al lui Emmett. Am ras si eu. Chelsea a dus servetelul la buzele ei pentru a-si ascunde zambetul.

„Ca veni vorba de cina de ieri, trebuie sa le multumesti parintilor tai pentru ca o lasa pe Chelsea sa stea asa de des saptamana asta. Lucrez mult si este bine sa stiu ca ea este cu prietenii ei- decat cu batranul Chuck.”

Ca intr-un film de comedie, Chuck, a scos capul din usa de la bucatarie, imediat de numele lui a fost rostit. „M-ati chemat, domnule?”

„Nu, Chuck, scuze.” Dl Woodrow a ras incet pentru sine. „Deci, Ana, in ce an esti?”

„Sunt studenta in anul intai.”

„Chelsea spune ca ai o familie mare?”

„Foarte. Suntem 15 impreuna. 13 copii. Doi sunt in Washington pentru….scoala. Sora mea Nessie si doi frati Aiden si Bryce merg la scoala la St. Augustine cu noi. Ceilalti frati si surori ale mele au absolvit si sunt la colegiu.”

„13? Asta este cu siguranta o familie mare! Parintii vostrii trebuie sa fi avut un timp greu sa va creasca cand ati fost copii.” A remarcat el.

„Oh, nu, nu chiar. Suntem toti adoptati. Cei mai multi dintre noi sunt adoptati de la varste mari asa ca au scapat de dureri de cap si schimbarea scutecelor.” Am zambit- si am pus o alta bucata de carne in gura.

„Ce fac parintii tai? Daca nu te superi ca intreb?”

„Nu, de fapt nu. Tatal meu este doctor. El lucreaza la Brunswick General. Mama mea redecoreaza case vechi.”

„Munca foarte eficienta.” A inghitit un nod cu ultima inghititura de vin. „Ei bine, voi doua,  cred ca ma duc inapoi in biroul meu. Am o groaza de lucru de terminat inainte sa plec din nou maine.”

„Asa de curand?” Chelsea care a fost tacuta toata conversatia noastra in cele din urma a vorbit.

„Da, din pacate, o afacere din Italia a cazut si trebuie sa zbor acolo maine, sa vad daca pot salva parteneriatul. El a pus servetelul peste mancare si s-a ridicat de pe scaun.  Domnisoarelor, sa aveti o odihna minunata in seara asta. Ana, din nou, incantat ca te-am cunoscut.” A zambit inainte de a se intoarce inapoi la biroul sau.

****

Ne-am ridicat din locurile noastre, si am curatat masa, punand farfuriile murdare in chiuveta. Chelsea curata felurile de mancare, iar eu clateam si stergeam.

„Asta a fost intr-adevar ciudat.”

„Ce a fost?” Am intrebat, curioasa de afirmatia ei.

„Asta este prima data cand il aud pe tata sa vorbeasca atat. A fost doar foarte ciudat.  Nu cred ca a vorbit cu mine vreodata la fel de mult ca acum.”

„Poate e din cauza ca sunt straina?” Am intrebat.  „Nu esti…suparata pe mine, nu?”

„Oh, nu fi prostuta! Doar spuneam… cat de ciudat sa il aud asa de… interesat. El niciodata nu vorbeste cu prietenii mei.”

„Ei bine, atunci, cred ca asta ar fi ciudat.” Am ridicat din umeri. Nu stiu ce altceva ar mai fi fost de spus despre acest subiect.

„Oricum, ce vrei sa faci? Este inca devreme si este sambata! Ar trebui sa ii sunam pe fratii tai si sa iesim!”

In acea secunda, telefonul din buzunarul meu a sunat. M-am uitat la ecran, „e tata. Voi fi inapoi imediat.”

*****

„Hei, tati. Doar ce ma gandeam la voi. Ce se intampla?”  A fost liniste pentru un moment si l-am auzit suspinand la celalalt capat. La naiba. „Tata? Ce este? Ce s-a intamplat?”

„Scumpo, trebuie sa te duci acasa si sa-ti faci bagajele. Trebuie sa vii in Forks. Doar ce i-am sunat pe fratii tai.” Alt moment de reculegere. „Bunica Sue a murit.”

Picioarele mele s-au transformat intr-un jeleu si am cazut in genunchi. Lacrimi curgeau asemenea cascadelor din ochii mei. Plangeam asa de tare, Chelsea m-a auzit din camera de dincolo. Ea a alergat langa mine pe podea, si si-a pus bratele in jurul meu, consolator.  Am lasat telefonul sa-mi cada din mana si m-am prabusit in bratele ei- ea a ridicat telefonul si a vorbit cu tata.

Plansul meu ineca celelalte zgomote dar am auzit vocea Chelseei inainte sa inchida. „Nici o problema, Domnule Black. Voi avea grija sa ajunga acasa. Imi pare foarte, foarte rau.” Mi-a sters lacrimile- dandu-mi parul din ochi si prinzandu-mi fata intre mainile ei. „Ana, imi pare foarte rau. Crede-ma, stiu cat de mult doare.”

Desi ma simteam ingrozitor, m-a facut sa ma simt putin mai bine stiind ca eram cu cineva care are o experienta personala cu moartea. M-am uitat sus la Chelsea, tatal ei statea in hol, observand. Se pare ca plansul meu a fost destul de tare incat sa auda din biroul sau. „Poti sa ma conduci acasa?  Nu cred ca pot vedea bine.  Si trebuie sa ne asiguram ca si Aiden si Bryce sunt in regula.”

„Bineinteles. Sa-ti iau lucrurile si plecam.”

In timp ce treceam pe langa Dl Woodrow pe hol, arata de parca vroia sa zica ceva. Ochii lui au cazut la sol si s-a odihnit pe perete.

„Tata, s-ar putea sa nu vin in seara asta acasa, ok?”

„Sigur, Chels. Stai cat vrei. Ai grija, Ana.”

„Va multumesc, Dl Woodrow.” M-am balbait- cuvintele mele s-au amestecat impreuna in timp ce continuam sa plang.

****
Am condus in liniste. Am incercat sa-mi opresc lacrimile dar era imposibil. Am dat drumul la radio pentru ca Chelsea sa nu ma auda. Priveam pe fereastra fara tinta, gandindu-ma cat de afectati sunt Aiden, si in special Bryce. Bryce si bunica Sue aveau o legatura speciala. As putea chiar sa spun ca Bryce a fost stra-nepotul ei favorit.  Chelsea conduce mult mai incet decat eram obisnuita- conducea la viteza limita. Imi doream sa mearga mai repede dar nu vroiam sa zic nimic- si apreciam compania ei.

Chelsea a oprit radioul- inca ma uitam afara, in intuneric. „Ana, esti in regula? Vreau sa spun.. in mod evident nu esti ok.” Se balbi. „Dar, vrei sa vorbesti sau ceva?”

„Nu, nu chiar.”

„Da, asa credeam si eu. Dar este obisnuit pentru-oameni- sa puna astfel de intrebari.”

„Multumesc pentru ingrijorare, si pentru tot, Chelsea.”

„Hei, pentru ce sunt prietenii?”

„Iti multumesc ca esti prietena mea.”

„Oricand.”

Am condus in liniste confortabila restul drumului

Anunțuri

4 gânduri despre „Cap. 24

  1. feelfreee spune:

    ce trist :((( foarte frumos capitolul :(( de-abia il astept pe urmatorul

  2. Caty:D spune:

    Superb….cand apare urmatorul capitol?:D

  3. jane2x spune:

    trist. si incredibil de frumos. :(( :X

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s